Prin kinetoterapia se intelege un set de exercitii gimnastica medicala, etimologia cuvantului semnificand terapia prin miscare. Aceasta implica mecanismele neuromusculare si articulare ce ii asigura omului activitatile motrice normale. Este o forma terapeutica individualizata cu programe complexe de exercitii ce au diferite obiective generale si de sedinta, tehnici elaborate de specialisti in kinetoterapie pe baza diagnosticului stabilit de catre medicul specialist, in functie de fiecare persoana si de evolutia acesteia in tratament.

Clasificare:
I. Kinetoterapia de prevenire (profilactica) – pastrarea sau imbunatatirea indicilor functionali prin activitati de mentenanta (plimbare, alergare, etc) si programe de profilaxie impotriva degenerarii sau aparitiei unor complicatii in unele boli cronice.
II. Kinetologia terapeutica – interrelationeaza cu sectorul profilactic si recuperator.
III. Kinetoterapia de recuperare – alcatuirea unor programe de exercitii fizice ce au ca obiective: refacerea functiilor diminuate, cresterea nivelului functional, revenirea la starea de dinaintea imbolnavirii/accidentului.
Ce patologii au ca recomandare kinetoterapia?
– afectiunile ortopedice si post-traumatice: entorse, luxatii, fracturi, leziuni musculare etc;
– afectiuni de tip neurologic precum: tetrapareza, accident vascular cerebral, parapareza, sciatica;
– afectiuni respiratorii – pleurezie, bronsita, astm;
– afectiuni reumatismale – artita polireumatoida, gonartroza, spondiloza, cifoza etc;
– afectiuni neuro-chirurgicale – hernia de disc – ante si postoperator;
– obezitatea;
– hipotonie musculara;
– tulburari de coordonare spatio-temporale sau oculomotorii.
Acestea sunt doar cateva exemple din paleta larga de diagnostice acoperite de kinetoterapie.
Obiectivele in kinetoterapie:
· Relaxarea;
· Corectarea posturii si aliniamentului corporal;
· Cresterea mobilitatii articulare;
· Cresterea fortei musculare;
· Cresterea rezistentei musculare;
· Cresterea coordonarii, controlului si echilibrului;
· Corectarea deficitului respirator;
· Antrenamentul la efort;
· Reeducarea sensibilitatii.
Principiile in kinetoterapie:
1. Respectarea principiului “primum non nocere” (“in primul rand sa nu faci rau”).
2. Principiul kinetoterapie fara durere.
3. Regula gradarii efortului.


